sensul vietii si iepurele de pe trecerea de pietoni...

o poza oarecare facuta intr-un oarecare moment dar ale carei culori imi plac foarte tare...

revin un pic in timp, la miercurea trecuta.... o zi care eu de dimineata mi-am propus sa fie buna... dar, ca de obicei, ca in genre proverbele se spune ca se bazeaza pe intelepciunea batraneasca si experienta de viata a generatiilor, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ... si uite cum am ajuns sa am o zi mizerabila...

dimineata ma amuzasem tare cand spusese la horoscop: "sagetatorii vor decoperi azi sensul vietii"... mda: sa nu sari ca iepurele pe trecerea de pietoni ca s-ar putea sa-ti prinzi bucatica aia de coada, sau mai rau urechile... redevenind serioasa, si probabil exagerand destul de tare de asemenea... nu pot spune ca in momentul in care cineva iti sare in fata masinii (fie acel cineva pe trecere sau nu) si numai reusesti sa pui frana e un moment placut, savurabil... dimpotriva... am plans toata ziua pentru ca nu shtiam ce sa fac, si nu intelegeam eu exact ce s-a intamplat (nu pot spune ca pasagerul din spate, adica eu, are o perspectiva prea completa a lucrurilor)... ah, urasc sa plang in fata altora... si pentru mine a fost cel mai usor dintre cei trei care au fost implicati in "afacerea" asta... pur si simplu nu vreau sa fiu in locul celorlalti... acum totul e bine, nimeni numai are nimic... cred ca prin natura lui creierul uman e setat sa dea la o parte momentele nasoale, dar uneori e greu sa eviti sa te gandesti la anumite lucruri... o fi vorba de autocontrol sau nu shtiu... cert este ca de uitat nu uiti, doar treci peste...

si cea am scris mai sus a fost ca "o ultima exorcizare" de un eveniment de care numai vreau sa vorbesc... a fost "stirea zilei" (pacat ca nu doar pt mine ci si pt o parte din liceu), dar acum a trecut si GATA!

unele lucruri e greu sa le recunosti chiar fata de propria persoana... la asta lucrez acum asa ca unele cuvinte sunt de prisos, cel putin in momentul de fata... am nevoie de ceva timp cu mine (ca tot vad ca e la moda conceptul asta!)

ca sa inchei intr-o nota total neoptimista, ca in ultima vreme se pare ca nu optimismul ma caracterizeaza (daca stau sa ma gandesc nici nu shtiu de ce), cu toate ca tata cauta garsoniere prin Buc, pe undeva parca simt ca plecarea aia din septembrie pe care mi-o doresc din tot sufletul, este mai nesigura ca niciodata... ori am eu momente proaste si iar imi incepe mintea sa o ia razna, ori ceva imi spune ca asta nu-mi iese (si in general nu prea ma insel cand am feelinguri d-astea... cred ca i se zice intuitie feminina, dar ma supraevaluez probabil, ca mafalda sigur nus...)

dupa Buc, capitala culturala Sibiu (de care sunt foarte mandra)

sunt deja home, adica la Galati... ma intreb anu' viitor cand o sa ma refer la "acasa", ce va insemna asta de fapt... well, cred ca traiesc si aflu... :)

poza asta am facut-o cand am jucam cu apratul undeva pe la Buzau... ne grabeam asa ca nu ne-am oprit sa pot poza ce vroiam eu de fapt... dar imi place pentru ca parca spune despre cat de mult ador sa merg asa dintr-un loc in altul, fie ca in masina, tren sau maxi-taxi... drumul conteaza , nu destinatia.... pe bune, ador sa stau cu muzica la maxim si sa ma uit la ceea ce se succeda pe geam...

de Sibiu as avea asa multe de zis... intra alaturi de Buc in categoria "future home"... nu mai fusesem din vara... casa aia arata altfel: adica daca ne ocupam de centrala, o varuim, punem parchet, terminam tavanul, facem baile etc... :) e gata! cine shtie poate cu un pic de noroc am sa merg la TIFF (ca anu' asta se tine si in Cluj si in Sibiu) si am sa stau in propria mea casa! ar fi un vis frumos si din fericire destul de realizabil... iar camera mea... mmmm... e asa mare fata de chitimia asta de la bloc! de-abia astept sa-i fac peretii galben cu rosu, sau portocaliu cu rosu... ma mai gandesc... plus ca mai e si aeroportul in spate si baza de parasutism si tre sa merg doar vreo 500 de metri sa ma holbez la avioane si mai ales, la parasutisti...

Sibiul... well, arata superb... ma bucur ca au ales ai mei locul ala... ah, Galatiul... daca nu ar fi unii oamenii de aici as pleca fara nici o strangere de inima si maine... amintirile oricum le iei cu tine dar oamenii? mai greu cu ei... la Sibiu, era zapada de 10-15 centimetri... asa alb totul si max, care e negru ca doar e un supercaine-lup, se vedea asa de frumos, cu labutele lui pe zapada aia alba... de fapt, am vrut asa de mult sa-l vad... e catelul meu, nu? pacat ca avem "relatie la distanta" :))

poza e din Busteni parca, imi place fularul ala al muntilor (metofora lu' fratemiu)... oricum stateam la semafor si nu avem nimic mai bun de facut decat sa incerc sa importalizez momentul....

ii spuneam azi cuiva ca mi-au iesit toate planurile... da, si imi cam ies... well, mai e unul de rezolvat cand ajung acolo si e singurul care nu depinde in totalitate de mine sau de resursele financiare ale alor mei... dar poate nu ma va parasi norocul inainte de vreme...

acum nu am somn desi maine back to school... ah, ma deprima gandul asta! de ce? nu vreau! nici macar nu mi-am scris pentru prega la engelza iar de franceza nici numai vreau sa aud... daor gandul ca am 90% sanse sa fac cursurile de pregatire si din febrarie pana in iulie sambata de sambata voi fi in Buc imi mai ridica moralul... si uite cum mint! moralul meu e chiar foarte sus... numa' ca ma enerveaza ca maine merg la scoala dar nu e chair asa calvar... hai ca incepusem sa exagerez...

in sfarsit lucrurile se misca pe bune, numai este doar un mare plan nerealist ale carui borne stabilite sunt tousi distante... incet-incet merg spre punctul in care vreau sa ajung... luminita de capatul tunelului se apropie... :)

din Buc

am tinut eu mortis sa aberez cand ma aflu in Buc pt ca altele sunt impresiile la cald si poate imi va face bine sa citesc astea la un moent dat...

ca venisem in Buc cu trei motive mari si late e una dar unu nu mi-a iesit... unu, trebuia sa ma ocup de niste carti... done... doi, unatc... da bate vantu pe acolo pe la secretariat, pustiu... trei, cateva cumparaturi... asa pt fun-ul meu propriu si personal...

la metrou (loc propice meditatiei pt mine) mi-am amintit ca poate ar fi trebuit sa sun pe cineva sa-i zic cateva ganduri bune dar well, pur si simplu nu am dus la indeplinire gandul...
of, pe bune ca unul din lucrurile pe care il iubesc la Buc e metroul... ca unii probabil in califica drept "infect" e treaba lor... mie imi place la nebunie dar nu cred ca as sti sa spun de ce... dar e locul in care gandurile mele o iau razna, nu in sens negativ oricum... a, si ce-mi palce mult in metrou e ca pot sa stdiez oamenii, nu intr-un mod critic... imi place sa privesc oamenii din metrou, mi se par mult mai expresivi decat pe strada sau in magazine...

... aberatii incoerente...

ieri seara eram pe Lacu Tei... mergeam sa iau ceva de haleala, nici macar nu stiam prea bine ce magazine zac pe acolo... anyway... in fata mea mergea un grup de vreo 6 ghiauri, exact de varsta mea... ii auzeam vorbind si de la 10 metri din spate... parca urlau, ok si la noi face lumea asa but, accentul ala al lor pe care well, nu-l intalnesc in fiecare zi, atitudinea... recunosc ca mi-e frica de mor... shit!!! nu ma asteptam dar din cand in cand ma mai paraseste curajul... cum ar fi azi, sau mai exact ieri cand ma intrebam daca doar asta are de oferit orasul asta... cati ani o sa-mi trebuiasca pana sa il numesc "acasa"? nu cred ca vreau sa ma gandesc la raspuns ca ar fi foarte trist... al dracu de descurajant...

azi mi-a placut... in afara de faptu ca am incurcat odata linia in Piata Victoriei m-am descurcat admirabil... ei, admirabil pt felul in care ma orientez in genere in spatiu... echivalent cu zero de multe ori...

acu ma uit pe geam la blocurile de mai incolo, de prin cartier... mi-ar placea totusi sa nu trebuiasca sa plec maine pentru ca mi-a fost tare dor de locul asta, ultima oara cand am fost, in octombrie cred, eram asa de obosita si nedormita dupa festivalul de la suceava ca nu am inregistrat mare lucru... imi place sa ma foiesc fara tinta prin Buc ca am unde... macar ma mai poate surprinde cate ceva, nu ca acasa unde cunosc aproape fiecare colt al orasului... unde e surpriza cand stii aproape totul?