sensul vietii si iepurele de pe trecerea de pietoni...

o poza oarecare facuta intr-un oarecare moment dar ale carei culori imi plac foarte tare...

revin un pic in timp, la miercurea trecuta.... o zi care eu de dimineata mi-am propus sa fie buna... dar, ca de obicei, ca in genre proverbele se spune ca se bazeaza pe intelepciunea batraneasca si experienta de viata a generatiilor, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ... si uite cum am ajuns sa am o zi mizerabila...

dimineata ma amuzasem tare cand spusese la horoscop: "sagetatorii vor decoperi azi sensul vietii"... mda: sa nu sari ca iepurele pe trecerea de pietoni ca s-ar putea sa-ti prinzi bucatica aia de coada, sau mai rau urechile... redevenind serioasa, si probabil exagerand destul de tare de asemenea... nu pot spune ca in momentul in care cineva iti sare in fata masinii (fie acel cineva pe trecere sau nu) si numai reusesti sa pui frana e un moment placut, savurabil... dimpotriva... am plans toata ziua pentru ca nu shtiam ce sa fac, si nu intelegeam eu exact ce s-a intamplat (nu pot spune ca pasagerul din spate, adica eu, are o perspectiva prea completa a lucrurilor)... ah, urasc sa plang in fata altora... si pentru mine a fost cel mai usor dintre cei trei care au fost implicati in "afacerea" asta... pur si simplu nu vreau sa fiu in locul celorlalti... acum totul e bine, nimeni numai are nimic... cred ca prin natura lui creierul uman e setat sa dea la o parte momentele nasoale, dar uneori e greu sa eviti sa te gandesti la anumite lucruri... o fi vorba de autocontrol sau nu shtiu... cert este ca de uitat nu uiti, doar treci peste...

si cea am scris mai sus a fost ca "o ultima exorcizare" de un eveniment de care numai vreau sa vorbesc... a fost "stirea zilei" (pacat ca nu doar pt mine ci si pt o parte din liceu), dar acum a trecut si GATA!

unele lucruri e greu sa le recunosti chiar fata de propria persoana... la asta lucrez acum asa ca unele cuvinte sunt de prisos, cel putin in momentul de fata... am nevoie de ceva timp cu mine (ca tot vad ca e la moda conceptul asta!)

ca sa inchei intr-o nota total neoptimista, ca in ultima vreme se pare ca nu optimismul ma caracterizeaza (daca stau sa ma gandesc nici nu shtiu de ce), cu toate ca tata cauta garsoniere prin Buc, pe undeva parca simt ca plecarea aia din septembrie pe care mi-o doresc din tot sufletul, este mai nesigura ca niciodata... ori am eu momente proaste si iar imi incepe mintea sa o ia razna, ori ceva imi spune ca asta nu-mi iese (si in general nu prea ma insel cand am feelinguri d-astea... cred ca i se zice intuitie feminina, dar ma supraevaluez probabil, ca mafalda sigur nus...)