... prin trenuri... granitele posibilului
a fost o sapt nebuna... ma refer la cea care a trecut deja... sunt prea obosita ca sa ma mai chinui sa imi dau seama unde stau acum, adica in ce punct ma aflu... sunt doar foarte aeriana si imi complic viata inutil...
week-end-ul asta am fost la suceava la un festival de film... primul festival de film din deplasare :) deci, aveam asteptari mari. asa ca dezamagirea mea nu a fost mica in momentul in care am descoperit ca unii nu invata nimic nici dupa 40 sau 50 de ani de activitate si ca dinozaurii inca sunt bine plasati in domeniu, ca in orice alt sector... cam dezamagitoare realitatea dar e mai bine ca o cunosc de acum. pacat ca mi s-a risipit norisorul ala roz care inca ma mai inconjura.
revenind... duminica am plecat la Buc (fiind oficial si pt ai mei la suceava pana luni, so ei nu au shtiut pe unde zac de fapt ca daca shtiau ca eu duminica nu vin acasa pt ca merg la Buc sa pierd noaptea prin club A nu prea cred ca le mai convenea... urlau sa ma tirez la scoala). in fine, am fost la varamea la camin... e cam trist pe acolo... apoi in club... nu are rost sa zic ca nu se compara cu nimic din marea metropola a moldovei, respectiv Galati... dupa vreo 2-3 ore de somn am plecat la drum in cautare de liceu adoptiv prin Buc...
am inceput cu Lazar... m-am invartit vreo 20 de minute pana sa gasesc intrarea... cam ca la aeroport se intra acolo. bine ca nu te si perchezitioneaza ca era grav. dupa cautari dau si de secretariat insa deja nu prea mai conta raspunsul lor. nu arata ca locul in care as vrea sa-mi petrec ultimul an de liceu... prea CNVA, prea scary pt gustul meu, rece si impersonal desi foarte aranjat. in fine, la secretariat, o dama cu morcov m-a expediat repede ca cica la ei nu ae fac transferuri... serios? o singura intrebare mi-a traversat mintea: CAT???
un pic mai incolo dupa ce m-a invartit ceva vreme, ca sa descopar ca shtiam prea bine unde se afla (cam pe langa Universitatea Media unde m-a dus asta-vara in cercetari pt regie, ca aveam eu senzatia de deja-vu si abia dupa ce am vazut cladirea fianantelor mi-am dat seama cu ce ocazie mai fusesem pe acolo) am dat de Spiru... deloc impresionant... parca e Dunarea de la noi... acelasi stil de constructie, pun pariu ca daca intru ma descurc imediat... si totusi mi-a placut ca fiind pauza era lume pe afara, era cald, animat, sincer seamana cu Cuza... n-am intrat ca oricum degeaba intrebam acum, ca pe mine nu ma iau astia in serios... dar oricum sunt destul de dezamagita ca nici de Cuza nu pot spune ca sunt prea addicted :) dar macar sunt obisnuita cu spiritul... nu pare ca se munceste chiar asa asiduu pe la spiru asa ca nu suna rau... oricum imi tin optiunile deschise...
cum mi-am complicat viata inutil? ei bine, am revenit intr-o situatie in care am mai fost de 2 ori... e ciudat prima oara am simtit totul foarte intens si pe parcurs dar si mult timp dupa, la a doua dupa efectele s-au atenuat mult mai repde iar acum nush... intensitatea s-a metinut doar cat totul insemna prezent. ma uit in trecut si ceva, ceva tot este dar realismul meu a devenit mult prea preganant... gata, e clar ca am pierdut ceva: capacitatea aia fenomenala de a levita pe care o ai cat esti inca irational, nu indeajuns de realist... mult mai greu ajung acum sa cred ca imposibilul nu inseamna nimic... AM DESCOPERIT GRANITELE POSIBLIULUI (asta intampalandu-se acu' vreo 2 ani!) asa ca devii mai rece, mai putin impresionabil... uneori parca nici numai sunt eu. eu eram aia care se entuziasma din orice porcarie, cea care dramatiza orice situatie si nu trata mai nmic cu calm sau indiferenta, totul conta, totul imi producea o impresie, avea un efect... acum nu shtiu... multe s-au schimbat... radeam cu fetele azi pe le ultimele ore cum ne-am putut schimba de cand cu liceul asta... nu, nu e cimitirul tineretii mele... sub nici o forma, e locul desteptarii mele doar ca desteptarea asta e cam dureroasa si cam pavata cu cazaturi, iar astea lasa urme. nu vreau sa ma plang, fac doar constatari idioate sau nu... desi cred ca mai degraba se incadreaza in prima categorie....
week-end-ul asta am fost la suceava la un festival de film... primul festival de film din deplasare :) deci, aveam asteptari mari. asa ca dezamagirea mea nu a fost mica in momentul in care am descoperit ca unii nu invata nimic nici dupa 40 sau 50 de ani de activitate si ca dinozaurii inca sunt bine plasati in domeniu, ca in orice alt sector... cam dezamagitoare realitatea dar e mai bine ca o cunosc de acum. pacat ca mi s-a risipit norisorul ala roz care inca ma mai inconjura.
revenind... duminica am plecat la Buc (fiind oficial si pt ai mei la suceava pana luni, so ei nu au shtiut pe unde zac de fapt ca daca shtiau ca eu duminica nu vin acasa pt ca merg la Buc sa pierd noaptea prin club A nu prea cred ca le mai convenea... urlau sa ma tirez la scoala). in fine, am fost la varamea la camin... e cam trist pe acolo... apoi in club... nu are rost sa zic ca nu se compara cu nimic din marea metropola a moldovei, respectiv Galati... dupa vreo 2-3 ore de somn am plecat la drum in cautare de liceu adoptiv prin Buc...
am inceput cu Lazar... m-am invartit vreo 20 de minute pana sa gasesc intrarea... cam ca la aeroport se intra acolo. bine ca nu te si perchezitioneaza ca era grav. dupa cautari dau si de secretariat insa deja nu prea mai conta raspunsul lor. nu arata ca locul in care as vrea sa-mi petrec ultimul an de liceu... prea CNVA, prea scary pt gustul meu, rece si impersonal desi foarte aranjat. in fine, la secretariat, o dama cu morcov m-a expediat repede ca cica la ei nu ae fac transferuri... serios? o singura intrebare mi-a traversat mintea: CAT???
un pic mai incolo dupa ce m-a invartit ceva vreme, ca sa descopar ca shtiam prea bine unde se afla (cam pe langa Universitatea Media unde m-a dus asta-vara in cercetari pt regie, ca aveam eu senzatia de deja-vu si abia dupa ce am vazut cladirea fianantelor mi-am dat seama cu ce ocazie mai fusesem pe acolo) am dat de Spiru... deloc impresionant... parca e Dunarea de la noi... acelasi stil de constructie, pun pariu ca daca intru ma descurc imediat... si totusi mi-a placut ca fiind pauza era lume pe afara, era cald, animat, sincer seamana cu Cuza... n-am intrat ca oricum degeaba intrebam acum, ca pe mine nu ma iau astia in serios... dar oricum sunt destul de dezamagita ca nici de Cuza nu pot spune ca sunt prea addicted :) dar macar sunt obisnuita cu spiritul... nu pare ca se munceste chiar asa asiduu pe la spiru asa ca nu suna rau... oricum imi tin optiunile deschise...
cum mi-am complicat viata inutil? ei bine, am revenit intr-o situatie in care am mai fost de 2 ori... e ciudat prima oara am simtit totul foarte intens si pe parcurs dar si mult timp dupa, la a doua dupa efectele s-au atenuat mult mai repde iar acum nush... intensitatea s-a metinut doar cat totul insemna prezent. ma uit in trecut si ceva, ceva tot este dar realismul meu a devenit mult prea preganant... gata, e clar ca am pierdut ceva: capacitatea aia fenomenala de a levita pe care o ai cat esti inca irational, nu indeajuns de realist... mult mai greu ajung acum sa cred ca imposibilul nu inseamna nimic... AM DESCOPERIT GRANITELE POSIBLIULUI (asta intampalandu-se acu' vreo 2 ani!) asa ca devii mai rece, mai putin impresionabil... uneori parca nici numai sunt eu. eu eram aia care se entuziasma din orice porcarie, cea care dramatiza orice situatie si nu trata mai nmic cu calm sau indiferenta, totul conta, totul imi producea o impresie, avea un efect... acum nu shtiu... multe s-au schimbat... radeam cu fetele azi pe le ultimele ore cum ne-am putut schimba de cand cu liceul asta... nu, nu e cimitirul tineretii mele... sub nici o forma, e locul desteptarii mele doar ca desteptarea asta e cam dureroasa si cam pavata cu cazaturi, iar astea lasa urme. nu vreau sa ma plang, fac doar constatari idioate sau nu... desi cred ca mai degraba se incadreaza in prima categorie....
posted by Rodica at 8:16 p.m.
0 Comments:
Trimiteți un comentariu
<< Home