not to be... ganduri incoerente

ma gandeam azi in urma unei situatii foarte nasoale care a avut minunatul dar de a-mi aminti in ce shit gros ma aflu (la figurat evident :D) cat de frustrant poate fi faptul ca de multe ori chiar vrei sa faci, sa zici ceva, sa reactionezi intr-un fel si ceva te opreshte... cat de des e mai indicat sa fii un lingusitor si jumatate decat sa te exprimi drept... mare porcarie si ascunsul asta dupa deget... cica vrem sa ne cunoastem pe noi insine dar daca niciodata nu putem fi cu adevarat sinceri cu ailalati ce rost are sa fim cu noi...?

citeam de Kieslowski (hihi, omul ala a intrat la Facultatea de Film din Lodz din a treia incercare si totusi ce regizor a ajuns!!!) azi cat am stat pe hol in ora de franceza shi respectivul dadea un singur sfat "cei care spun povesti ar trebui sa isi analizeze intai viata si sa inteleaga de ce sunt in momentul asta in punctul asta shi abia apoi sa inceapa sa povesteasca" sau ceva in genul... poate de-aia e bine sa stai cate un pic tu cu tine... imi lipseste asta, niciodata numai am timp sa ma gandesc la greselile pe care le fac, sa analizez anumite situatii prea amanuntit... prefer sa dorm, ca doar mi s-a adeverit previziunea: ceresesc mai mult de 6 ore de somn pe noapte si uneori in week-end am marea bucurie de a dormi 8 ore!!! mare record! si nici macar nu ma ocup de scoala ca doar altfel nu iesea scena de azi de la Fr... :D

ma intrebau astia in clasa pe la vreo ora de dirigentie cand discutam noi despre "cunoaste-te pe tine" shi stuff de genu' cum ma simt in prezent.

Cum ma simt in prezent? Neputincioasa si serios ca e unul dintre cele mai nasoale sentimente mai ales la nivelul asta... mai de mult neputinta era altceva pentru mine, era oricum mult mai soft decat acum, era o chestie trecatoare, acum e mereu acolo in coltul ei (probabil pe langa Dracena de pe noptiera, nu degeaba o chema-o Dracena) si oricat ma chinui sa ma conving ca pot face ceva sincer vorbind nu prea fac mare lucru, nu in sensul in care atata nevoie acum. adevarul e ca nici nu prea am cum. mai rau de unele ori agravez unele situatii pentru ca poate cer mai mult decat ar trebui, poate sunt mai critica decat este cazul de multe ori...

e greu sa te gandesti la defectele proprii, chestia asta ma demoralizeaza si uneori nici macar numai sunt asa de convinsa ca merita... cat de intoleranti am devenit mai nou! si eu nu fac exceptie.... cerem de multe ori perfectiunea chiar daca noi nu o putem oferi, ne incaptanam sa o cerem... e probabil destul de stupid... intai criticam si nu prea ne gandim la efortul, la pasiunea pusa de cel care s-a straduit sa duca la bun sfarsit chestia aia... credem vorbe goale si uitam cat de importante sunt faptele si suntem atat de subiectivi incat uneori am impresia ca am uitat ce inseamna sa fii just, sa nu discriminezi, sa fii corect...

ca sa parafrazez un pe pe unul de la teveu: Traim si asat ne ocupa tot timpul. Dar conteaza si cum traim, nu?