shi daca totusi...

azi mi s'a gainatat o pasare in par... asta e din mosi stramosi un semn de noroc... 
de unde? a fost o zi oarecare, cu bune cu rele, nimic extraordinar...

shi doar eu shtiu de cand astept acest extraordinar sa-si faca loc in viata mea. ajungi in punctul in care nimic nu te mai intereseaza, oricum plec nu? ce rost are sa ma chinui? oricum o iau de la capat... de ce sa ma mai chinui sa contruiesc ceva aici? ceva care oricum in 8-9 luni nu va mai avea nici o valoare. omul mereu construieste lucruri, mereu isi propune tinte/obiective shi da tot ce are ca sa le atinga.

asta fac shi eu dar azi mi-am facut o analiza drastica. nu m-am oprit ca sa ma gandesc 20 de minute la mine shi la ceea ce fac. o idee mi-a strafulgerat mintea exact intr-un moment in care nu ma asteptam sub nici o forma: nu ma duc acolo doar din scopurile pe care le pretind, e ceva adanc ascuns, ceva ce neg shi am sa neg mereu, dar de care sunt al dracu' de constienta... uneori am impresia ca shi daca as renunta (ipotetic vorbind ca mi se pare practic imposibil) la acest vis mi-ash dori lafel de mult, poate mai mult sa plec... de ce? ce nu am primit aici shi cred ca mi se va oferi pe tava acolo? ca la naiba nu plec in tari straine, Bucurestiul e lafel de rece ca shi Galatiul, poate te plictisesti mai greu acolo, poate ai mai multe sanse dar shtiu ca nu e vorba de asta... plecatul a devenit ca un must, o situatie prin care vreau sa trec, o situatie pe care vreau sa o traiesc pentru ca vedea cum reactionez... shi obiectivul ala unde este? what if i fail? gandul asta ma urmareste mai rau decat propria umbra... e gandul cu care ma trezesc shi cel cu care adorm... daor o data mi s-a mai intamplat sa ma gandesc atat de intens shi preganat la ceva, zi shi noapte... dar a trecut ceva vreme so numai shtiam cum este...

cum te poti trezi intr-o dimineata shi observa ca lumea ta, well, nu o mai recunosti?... ce iti doreai cu atata ardoare ieri azi nu mai conteaza, ca acum acel lucru iti este indiferent... 
shi pot spune ca doare, doare sa ai mereu indoieli, doare sa nu shtii de ce... 

ma tot intreb... de ce imi doresc atat de mult sa plec daca numai shtiu de ce. da, vreau la regie! nu voi renunta ever la visul asta, dar chiar e necesar sa plec? pai cam nu... ajung doar la idioata concluzie ca de fapt caut acolo ceva ce nu gasesc aici... shi ce dracu este acel ceva? cum ajungi in situatia in care nu e mai poti intelege pe tine insuti...? imi amintesc cum cineva imi zicea "e fain sa ai timp din cand in cand sa stai cu tine, sa vorbesti cu tine" shi atunci faceam asta shi totusi nu totul imi era clar, dar acum totul imi este neclar...

tot ce am facut in ultima vreme trebuia sa-mi aduca echilibru dar nu a fost asa... echilibru pe un plan nu inseaman acelasi lucru si pe celalalte... ma tem dar imi doresc asa de mult sa plec... am nevoie sa plec, parca abia mai pot respira... as vrea ca maine sa fie 15 august, sa shtiu ca sunt deja transferata, sa shtiu ca da am plecat, da am lasat orasul asta in care nu-mi mai gasesc locul in urma... dar cine imi garanteaza ca i will fit in there? poate ca va fi mai rau, dar uneori povestea cu vrabia shi cioara se aplica (o, da shi s-a aplicat frumos in ultima vreme) alteori nu (shi iar am exemple elocvente care mi-au dat oarecare satifactii)...

I just wanna undersatand... what's going on? cum pot face ordine in marea varza din capul meu... ah, daca m-ash intoarece la cauza aia indepartata deja in timp poate asa afla? dar nu merita sa traiesti in trecut... the future must be bright (tot sunt fan orange) sau macar undeva intr-un coltisor de suflet trebuie sa credem asta...